Un nou caz de trucare de meciuri pătează sportul alb chiar în startul noului sezon! Rusoaicele Sofia Dmitrieva şi Alija Merdeeva au fost excluse pe viaţă din tenis, ca urmare a unei anchete finalizate de Unitatea pentru Integritatea Tenisului (TIU).
Sofia Dmitrieva (1.153 WTA la simplu și 1.127 WTA la dublu) și Alija Merdeeva (1.241 la dublu și 958 WTA la simplu) au primit, miercuri, interdicție pe viaţă, după ce au trucat meciuri de dublu în care au făcut tandem.
Dmitrieva, care nu a cooperat în derularea investigației, a fost implicată în șase incidente de trucare de meciuri, în timp ce Merdeeva a avut două abateri. Astfel, rusoaicele au fost pedepsite aspru pentru încălcarea repetată a Programului anticorupție din tenis.
Sofia Dmitrieva (26 de ani) și Alija Merdeeva (23 de ani) au disputat chiar și o finală în circuitul ITF, în anul 2019, la turneul de la Nairobi (Kenya). Cele două au fost învinse în meciul pentru trofeu de Paulina Jastrzebska (Polonia) și Tiffany William (Marea Britanie), scor 7-5, 6-7(2), 4-10.
Perechea din Rusia nu va mai putea fi văzută la niciun turneu oficial, după ce ambele sportive au fost suspendate pe viață de TIU. Organismul a fost creat la iniţiativa Consiliului de Grand Slam din cadrul Federaţiei Internaţionale de Tenis (ITF), pentru a salva integritatea tenisului profesionist din întreaga lume.
TIU a finalizat mai multe anchete privind trucarea unor meciuri în ultima perioadă, dar toate au vizat jucători mai slab clasați. Enrique Lopez Perez, fost ocupant al locurilor 154 ATP la simplu şi 135 ATP la dublu, este unul dintre exemplele elocvente.
În luna decembrie 2020, spaniolul a fost suspendat opt ani de TIU şi amendat cu 25.000 de dolari după ce a încălcat regulile programului anticorupţie din tenis de trei ori, la turnee din 2017. Enrique Lopez Perez a evoluat cu precădere în turneele Challenger.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER